Înainte de nuntă mama ei a venit cu o bucată de material alb în care era înfășurată o hârtie, când a văzut-o a înțeles cât de greu i-a fost să țină acel secret timp de 20 de ani. Uite ce a aflat

0 2,990

A durat 20 de ani până când cel mai întunecat și cel mai bine ținut secret a ieșit la iveală.

Fiica ei adoptivă era la un moment distanță de a intra în cea mai mare aventură a vieții sale, așa că a considerat că acesta era cel mai bun moment de a-i da un cadou neprețuit care simboliza dragostea.

În anul 1994, părinții adoptivi ai lui Brooke au făcut un pas mare: și-au întemeiat o familie a lor. În ciuda multelor încercări, nu au putut avea un copil, așa că au adoptat. Peste 20 de ani de atunci, unul dintre copiii lor adoptați se căsătorea, iar părinții au dorit să se asigure că fiica lor nu pleacă de acasă cu mâna goală.

Cu câteva momente înainte de căsătoria religioasă, mama i-a dat o bucată de material care fusese luată din propria ei rochie de mireasă. În timp ce examina materialul, nu știa că în el era un mesaj, o scrisoare foarte veche care așteptase mult timp să fie citită.

În curând cele două femei au izbucnit amândouă în lacrimi. Ce era în acel material? Atunci când Brooke Zugg avea doar 18 luni, mama ei adoptivă i-a scris o scrisoare simplă, dar sentimentală, al cărei scop era acela de a fi păstrată și oferită abia în ziua nunții fetei.

Ziua aceea a venit peste 20 de ani, pe data de 7 martie.

Iată scrisoarea:

,,Draga noastră micuță Brooke,

În timp ce scriu asta, tu dormi în pătuț. Ai 18 luni.
Vrem doar să știi câtă iubire și fericire ne-ai adus. Ai făcut cu adevărat din noi o familie minunată. O fetiță pentru mine și pentru Tati, și o surioară pentru micul nostru Brian.

Înainte ca eu și Tati să ne căsătorim, am vrut mereu un băiat și o fetiță. Când ne întâlneam am spus că dacă vom avea o fetiță, ea va fi mica noastră Brooke. Tu ești mica noastră Brooke.

Brooke, noi am vrut doar ca tu să știi că ești foarte specială pentru noi și că Dumnezeu te-a ales special pentru noi și te-a trimis la Mami, la Tati și la Brian.

Te iubim
Mami și Tati”

Când Brooke a primit darul înainte de ceremonia nunții, nu era un ochi uscat în toată încăperea. Brook a descris ce a simțit în acel moment: ,,Nu există un cuvânt pentru a descrie emoția mea. Doar dacă cineva ar veni cu un cuvânt care ar putea să însemne în același timp: fericire, umilință, fără cuvinte, bucurie, șoc, și iubire pură. Atunci acela ar fi cuvântul pe care l-aș folosi pentru a descrie ce am simțit”.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata